Freaky Friday: Blade II

Acum ceva timp, prin anul de gratie 1998, cineva s-a gandit sa faca un film bazandu-se pe benzile desenate ce-l au drept personaj central pe Blade, personaj carismatic, pacatos, fascinant si independent de normele sociale, fapt ce a dat nastere unui curent ciudat, dar la care au aderat multi oameni: protagonistul dur si nemilos, pe care se bazeaza o lume intreaga.

Personajul lui Wesley Snipes a aparut la momentul potrivit, echilibrand balanta dintre oamenii buni for the sake of being good si oamenii care-si folosesc partile intunecate in slujba binelui. Blade este omul care-si imbratiseaza voit defectele, transformandu-le in calitati, iar pentru catva timp Blade a fost the ultimate underdog.

In cel de-al doilea film, intitulat simplu si deloc creativ Blade II, dhampirul nostru preferat se lupta, din nou, cu unii. Stiu, total neasteptat.

Partea buna e ca, desi filmul e un hot mess de cea mai joasa speta, ideea lui David S. Goyer ar fi putut sa fie chiar grozava. Ceva s-a intamplat pe drum, si nu stiu daca e vina lui Guillermo del Toro pentru directia asta debusolata pe care o are filmul, sau daca Wesley Snipes a fost total plictisit de rol, sau daca actorii n-au facut screen tests inainte de filmari. Sunt destul ipoteze, si n-am timp sa le analizez pe toate pentru a fi cat de cat multumita de un raspuns.

Introducerea virusului Reaper ar fi putut garanta un succes real, mai ales ca scena de inceput da fatality total spectatorului. Aproape la fel de memorabila ca prima scena din primul film, acele momente promit awesomeness pe paine privitorului si iti capteaza atentia fara drept de apel. Apoi apare Norman Reedus pe ecran, si totul se duce dracului.

Imi pare rau. Sunt un fan de-al actorului, mi se pare extraordinar in The Boondock Saints si in The Walking Dead, dar in rolul lui Scud, the stoner head, mi se pare total neinteresant. Rolul poate ca nu-i permite prea multa libertate, dar pentru un actor, sa livreze replici de parca ar cumpara ceapa in piata, mi se pare inacceptabil.

Kris Kristofferson revine in rolul lui Whistler, dandu-mi aceeasi impresie de plictisit pe care o are si Wesley Snipes. Parca nimic nu se leaga in relatia dintre ei doi, parca nu ii uneste prietenia aia puternica din primul film.

Cred ca singurul care mi-a facut ceva impresie a fost Reinhardt (Ron Perlman), extrem de credibil in ura pe care o are pentru Blade. Bine, batranul actor este exceptional in orice joaca, asa ca nu m-as fi asteptat la mai putin de atat.

Restul actorilor sunt umplutura pura, total nememorabili, iar rolurile pe care le au sunt atat de pline de clisee incat iti faci o favoare tie ca ignori marea masa de “artisti”.

Vizual vorbind, Guillermo del Toro a facut ceva special cu Blade II, total diferit de primul film. Efectele speciale sunt acolo, fara a avea finetea celor din primul Blade, iar senzatia ca ma uit la un comic book m-a insotit pe tot parcursul filmului. Violenta grafica nu e nicio clipa vulgara, pentru ca regizorul picteaza un tablou atat de credibil, incat nu pui la indoiala realitatea de pe ecran.

Singura mea obiectie e legata de coloana sonora, mult mai anorganica decat cea de pe primul film. Totul e impersonal si rece, iar efectul pe care il are e senzatia ca un copil a adunat muzica de la the cool people, le-a pus pe un CD si acum crede ca e la fel de cool ca ei.

N-as zice ca Blade II e must see, n-as zice ca e de nelipsit. Dar ideea buna, executata deficitar, merita atentia noastra in cele 117 minute de lupte spectaculoase.