The Loft

Desi traducerea lui The Loft in Ispita nu inspira prea mult suspans, filmul s-a dovedit a fi un concurent bunicel pe piata supra-saturata de drame facute standard pentru Oscaruri. Cu niste nume precum Karl Urban, James Marsden si Wentworth Miller, si o poveste care promitea sa degenereze din distractie aproape nevinovata in crima, The Loft parea alegerea perfecta pentru o seara mai altfel.

Daca despre Gone Girl toata lumea a comentat cum ca femeile n-ar trebui sa-l vizioneze singure, ca le vin idei nastrusnice, tot asa despre The Loft lumea ar putea spune ca barbatii ar putea veni cu tot felul de idei crete. Cum ar fi inchiriatul unui cuibusor de nebunii la comun, genul de apartament despre care nu e nevoie sa stie prietena sau sotia.

Cu toate astea, fara sa aiba aerul sobru si extrem de sumbru al peliculei lui David Fincher, The Loft reuseste sa fie distractiv si plin de suspans, fara sa se ia rea mult in serios, asa ca le recomand doamnelor si domnisoarelor sa nu se grabeasca sa-si inchida partenerii in casa.

Povestea lui The Loft e una extrem de simpla, avand la baza filmul belgian cu acelasi nume din 2008, pe care il reconstruieste, din ce am inteles, pana in cele mai mici detalii. Era si culmea sa fie altfel, tinand cont de faptul ca tot Erik Van Looy s-a ocupat de regia ambelor filme. Cinci prieteni, aparent fericiti, casatoriti si (unii dintre ei) cu copii acasa, aleg sa inchirieze impreuna un spatiu in care pot fugi de realitatile casniciilor lor, intrate deja in rutina.

Cele trei staruri sunt, in mod evident, Karl Urban, James Marsden si Wentworth Miller, toti trei oarecum imbatraniti, un pic mai slabi si mai ridati decat ii stiam, dar la fel de hipnotici precum ii stiam.

Vincent (Karl Urban) este playboyul titular al grupului, geniul din umbra care supravegheaza tot si se joaca cu vietile prietenilor sai. Chris (James Marsden) este singurul personaj egal de la inceput pana la sfarsit, cu trairi umane (probabil datorate profesiei de psiholog), singurul pe care-l poti intui ca om, fara sa gresesti vreo clipa. Luke (Wentworth Miller) este genul de personaj pe care nu il poti citi. In plus, faptul ca rolul lui Luke este interpretat de un actor care s-a declarat homosexual, da nastere unor tensiuni pe care nu stii daca sa le pui pe seama scenariului sau actorilor, asa ca puzzleul din The Loft pare din ce in ce mai incurcat.

Nu o sa minimizez importanta lui Eric Stonestreet, care se ocupa de livrarea comicului, si nici talentul lui Matthias Schoenaerts de a aduce emotia periculoasa pe ecran, si o sa plusez cu prezenta lui Isabel Lucas, de o frumusete ireala, dar si cu restul reprezentantelor sexului slab, care sunt orice, numai slabe nu (Rhona Mitra, Valerie Cruz, Kali Rocha, Elaine Cassidy si Margarita Levieva). Singura mea problema? Eterna nevoie a Hollywoodului de a infrumuseta povestile de tip Cenusareasa, dovada ca epoca lui Pretty Woman inca e pe val, si ca oamenii inca simt nevoia sa justifice triviliatati de genul “m-am indragostit de o prostituata”.

La capitolul imagine, filmul are momente in care totul se intampla fluid, senzatia fiind exacerbata si de cadrele lungi, cu focus pe arhitectura ultra-moderna si pe chipurile personajelor, dar sunt si momente in care totul pare un sughit etern, in care regizorul a incercat sa ingramadeasca multe tehnici in putin spatiu.

The Loft este, in esenta, o refacere a unei povesti originale, care sufera grav la capitolul relatabilitate, caci personajele filmului sunt insuficient dezvoltate si va va fi greu sa relationati cu ele. Povestea este, din fericire, ceva mai complexa, si veti fi captivati de ea, in ciuda evidentelor scapari.

The Loft apare in cinematografe incepand cu 6 martie. Multumesc RoImage si Cinema City Sun Plaza pentru invitatia la film.