#TBT: Showgirls

Daca mi-ar fi spus cineva ca Elizabeth Berkley (cea din Saved by the Bell) va juca rolul unei foste prostituate devenita dansatoare, as fi zis ca persoana respectiva a innebunit. Showgirls este Pretty Woman fara stil si fara povestea frumoasa de la final, este Striptease fara tease, o bijuterie a kitsch-ului anilor ’90 si a jocului actoricesc prost.

Berkley, fara sa fie geniala, este savuroasa in rolul lui Nomi Malone, fosta prostituata-fosta stripteuza-actualmente star de Las Vegas. Fara a sti sa pronunte corect numele caselor de moda (Versace citit “verseis”), fara a avea un stil care sa nu evoce vulgaritate in orice secunda, fara a uita salbaticia caracteristica oamenilor de caracter indoielnic, Nomi Malone este antagonistic prezentata drept antieroul unei generatii. O femeie vicioasa si viciata, manata de interese materiale, care stie puterea sexului si efectul trupului sau, Malone este un personaj simplu, daca puternic. Cu o busola morala deosebita, la propriu, Nomi sfarseste prin a-si razbuna prietena si prin a o lua de la capat in Los Angeles, fara a i se oferi bratul unui barbat galant pentru a reusi in viata.

Kyle McLachlan este Zack Carey, descoperitor de vedete si, evident, deschizator de drumuri pentru Nomi este superb in rolul sau de pradator, atat de diferit de cele pe care le accepta de obicei actorul. Gina Gershon este iubita lui Zack si rivala lui Nomi, dansatoarea batrana si experimentata, care are impresia ca detine un imperiu si careia i se darama iluziile una cate una. Gina Ravera m-a impresionat in rolul lui Molly Abrams, prietena devotata, chiar si fara motiv, a lui Nomi, care o sustine pe cea din urma fara ezitare, dar si cea care ii atrage atentia cand lucrurile pe care le face sunt departe de perfectiune.

Paul Verhoeven a vrut sa faca un film violent, vulgar, gol si sexy si i-a reusit in proportie de 75%. Showgirls e mereu crud, e mereu dur, gata sa te devoreze, gata sa te distruga, dar niciodata nu te incita. Toata sexualitatea expusa pe ecran o face sa para ieftina, toata goliciunea pare una clinica si nu artistica.

Criticat indeajuns si de multe ori cotat drept unul dintre cele mai proaste filme din istorie, Showgirls are un avantaj greu de atins: este din categoria so-bad-that-it’s-good-even-if-it-was-meant-to-be-good-at-portraying-the-bad. Verhoeven si-a castigat Zmeura de Aur cu aceasta pelicula ce vrea sa picteze sub masca unei satire mediul opresiv in care se lucreaza in industria artistica, reusind cu succes sa evidentieze critica pe care o are la adresa unei societati bolnave.

Chiar si fara sa fie luat in serios, chiar si fara sa te uiti prea atent la detalii, Showgirls este un film cel putin distractiv, pentru cei ce nu vor sa ii acorde profunzime. Machiajul si hainele personajelor, specifice epocii respective, sunt o sursa de umor nesfarsita, precum si jocul actoricesc deosebit de neprofesionist al tuturor artistilor din film te vor face sa te intrebi constant daca e o gluma proasta sau ei chiar dadeau ce era mai bun in ei la acel moment.