#TBT: Eraserhead

David Lynch este unul din regizorii mei preferati pentru serile in care am chef sa fiu mindfucked, pentru ca, de ce sa nu recunoastem, omul se pricepe foarte bine la asta. Twin Peaks este unul dintre cele mai bine realizate seriale, iar The Elephant Man, Dune, Blue Velvet, Lost Highway, Mulholland Drive si Inland Empire sunt must see pentru orice om care-si zice cinefil.

Eraserhead este primul film de lung metraj al regizorului, si la prima vedere este magnific de haotic si deranjant. La o a doua vedere, insa, filmul este fascinant de urmarit din punct de vedere vizual.

Povestea se dezvaluie treptat, in cuvinte putine si actiune ciudata (pentru ca, hey! vorbim de Lynch aici), iar sunetele de pe fundal contribuie foarte mult la intretinerea atmosferei suprarealiste din film. Pe langa pelicula filmata in intregime alb-negru, spectacolul pseudo-industrial si copilul diform, sound designul din Eraserhead este unul dintre elementele de baza din film (evident, poarta numele lui David Lynch in totalitate) si este parte integranta dintr-un film devenit deja legenda.

Ce mi s-a parut ciudat este faptul ca actorii nu par a fi personaje. Nu par a fi oameni. Mai degraba par niste elemente de decor, menite sa intregeasca imaginea pe care regizorul o avea deja in minte, dar importanta lor este mult diminuata fata de cea a copilului. Copil care serveste drept element horror cu mult patos si daruire, element horror care tine legat filmul asta si conecteaza personajele din el.

Mult timp pare ca nu se intampla nimic in Eraserhead, iar atunci cand se intampla, oricum nu intelegi ce naiba e acolo. Mi-e din ce in ce mai clar ca David Lynch e pe acest pamant doar ca sa fuck with our minds, and I am perfectly fine with that.

PS: nu mancati inainte sau in timul vizionarii, oricat de multe filme cu zombie v-ar placea. This gore is not like other gore!