#TBT: The Boondock Saints

The Boondock Saints incepe cu una dintre cele mai legendare scene din istoria recenta a cinematografiei. E o scena intensa, care pune bazele filmului cu asemenea pasiune incat implica spectatorul din primele secunde. Ni se spune despre bine si rau si ai ocazia sa alegi o tabara, ai ocazia sa faci parte dintr-un grup aparte si sa iti justifici alegerile ca fiind cele corecte.

Am simtit intotdeauna ca The Boondock Saints e un film numai bun de vazut in copilarie, pentru o busola morala corecta si pentru doza de actiune si amuzament combinate in mod ingenios cu aroganta si limbajul colorat al personajelor.

Troy Duffy i-a adus impreuna pe Young Indiana Jones (Sean Patrick Flanery) si Daryl Dixon (Norman Reedus), sa-si faca de cap alaturi de Willem Dafoe (not really “da foe” in this one). Povestea celor doi frati in cautarea dreptatii are statut de film cult si pe buna dreptate. Lumea are nevoie de eroi curajosi si fratii McManus sunt eroii potriviti la momentul potrivit.

The Boondock Saints are aerul curajos si nebun al filmelor indie, aroganta produsului final infinit mai bun decat ce ofera Hollywood-ul, trei personaje principale carismatice si replici pe masura.

Unul din punctele forte ale filmului este chiar dialogul, savuros indiferent de cine livreaza replicile, fie ca e Rocco, The Funny Man, fie ca e Paul Smecker, cu infumurarea lui specifica, fie ca sunt cei doi frati. O mare parte a replicilor e plina de injuraturi de tot felul, in toate limbile posibile (rusa, italiana, engleza), asa ca, daca va stiti slabi de inima si degraba emotionati la auzul cuvintelor porcoase, poate e mai bine sa skip this one out.

Filmul nu e prea politically correct, dar ce-i lipseste la categoria corectitudine, suplineste la categoria talent, poveste si muzica.

Cei doi frati McManus sunt foarte bine alesi, Reedus si Flanery au o chimie extraordinara intre ei, iar rolurile sunt destul de solicitante incat sa-i puna in situatii dramatice, comice si de suspans. Partea buna e ca actorii livreaza atat de bine, incat te fac sa te indragostesti de accentul lor varza, de cliseele utilizate prea des in film, de “uniforma” lor, de tatuajele lor si, la final, de personalitatile lor efervescente (to say the least). Te indragostesti de puterea lor de a face alegeri, de curajul lor de a gandi o razbunare pana la capat. Te indragostesti de etica lor si de felul  in care o pun practica.

Te indragostesti si de Paul Smecker. Unul dintre cele mai carismatice si mai bine conturate personaje din cinematografia actuala. Un concurent pe masura celor doi frati, agentul FBI le devine aliat in scurt timp, simtind ca legea nu protejeaza tot ce-ar trebui sa protejeze. Smecker are la dispozitia sa pentru a-si atrage publicul un numar incredibil de mare de scene geniale, in care te cucereste cu memoria sa, cu logica sa, cu diversitatea cunostintelor sale, cu aroganta sa si cu vulnerabilitatea sa.

Echipa pe care o fac cei trei ajuta un oras intreg sa se trezeasca. Spectatorul se simte in prima jumatate vinovat de “bystander effect”, iar in a doua jumatate incepe sa-si promita ca nu va mai sta deoparte atunci cand ceva rau se va intampla.

Vizual vorbind, unii ar putea asemana creatia lui Troy Duffy cu un film de-al lui Tarantino, dar personal sunt de parere ca sunt total diferite. Da, abuzeaza de acelasi cocktail de pop culture pe care il foloseste si Quentin Tarantino, dar asta nu e suficient pentru a motiva similitudinea. Nici felul in care au loc crimele nu sunt tipic tarantiniene (is that even a word?!) si, chiar daca ar fi, Troy Duffy nu poate fi judecat pentru a alege sa omagieze marele regizor in acest fel.

The Boondock Saints este un film de referinta, nu numai prin busola morala de care dispune si cu care isi controleaza publicul, ci si prin prisma subiectului abordat intr-o maniera originala, portretizat de niste actori cu potential de star, la adapostul unor replici amuzante-sincere-crude-adevarate. Totul se leaga in film, de la replici la actori, de la muzica la scene, de la montaj la generic, iar ce rezulta este o bomba exotica (pentru Hollywood) de actiune, umor si suspans.