#TBT: Boogie Nights

Acum cateva zile a mai murit un actor si brusc toata lumea a inceput sa fie interesata de munca lui de pana acum. Printre titlurile vehiculate drept “Philip Seymour Hoffman‘s best performances” se afla si Boogie Nights, unul dintre cele mai celebre filme ale lui Paul Thomas Anderson.

Cu un Mark Wahlberg tanar si in forma, o Julianne Moore may sexy ca niciodata, un Burt Reynolds foarte fatherly, un Don Cheadle extrem de pasionat, un John C. Reilly mai simpatic ca niciodata, un William H. Macy mai resemnat ca oricand, o Heather Graham la maximum de sex appeal de care este capabila si un Philip Seymour Hoffman intr-un rol taaaaaaaaare ciudat (to say the least!), Boogie Nights ne prezinta fata mai putin glamuroasa a pornului din anii ’70-’80.

Initial te poti speria de lungimea filmului (2 ore si 35 minute), dar Paul Thomas Anderson reuseste sa capteze atentia privitorului din primele minute si il tine legat de scaun pana la final. Nu e niciun moment in care pelicula asta extravaganta sa nu te tina in priza, in special in momentele in care Wahlberg, sau Moore, sau amandoi sunt pe ecran.

Inceput drept o clasica poveste “rags to riches“, Boogie Nights are in prim plan scena porno a anilor ’70, pe care o transporta pana in anii ’80, oglindind si decaderea starurilor, si abuzul de droguri, si modalitatile meschine prin care reusesc sa faca bani, si toata viata lor mai putin vesela de dupa camerele de filmat.

Mark Wahlberg e o placere pe ecran, intr-unul din putinele roluri in care pot sa ii spun actor, desi are momente in care he is overacting. Pot trece usor peste chestia asta, mai ales cu sprijinul lui Julianne Moore si al lui Heather Graham, doua actrite fenomenale in rolurile lor.

Burt Reynolds troneaza peste tot amestecul de staruri si viitoare staruri, cu privirea patriarhului ce-si studiaza atent familia si pe care o vrea in siguranta si fericita. Rolul sau e unul cu multa substanta si foarte profund, iar mie mi-a facut placere sa-mi reamintesc de el.

Don Cheadle are un personaj pasionat si pasional si e o placere sa-l vezi intr-un rol de la inceputul carierei sale si sa ii observi talentul inca neprelucrat. John C. Reilly este fascinant, ca intotdeauna, aducand o dualitate subtila si acestui rol, o gratie si o stupiditate imbinate cu sensibilitate si o acuta lipsa de inhibitii. Philip Seymour Hoffman are un rol scurt, dar e suficient cat sa impresioneze audienta (dovada e ca inca apare pe lista cu cele mai bune roluri ale sale).

Cel mai tare te va frapa la film faptul ca e foarte direct. Foarte direct in exprimare, in actiune, nu e loc de ascunzis cu Boogie Nights. Nu garantez ca e 100% adevarat ce se intampla in film, dar garantez ca lungimea filmului nu va fi un impediment in savurarea sa. Stilistic vorbind, Anderson se focuseaza pe oameni, pe tipologii, si mai putin pe o poveste si-asa fabuloasa. Tematic vorbind, Boogie Nights este despre succes si decadere, despre oameni si fapte si cuvinte, despre alegeri bune si rele si despre viata de orice fel, gust si culoare.