Riddick

A trecut prea mult timp de la vizualizarea filmului The Chronicles of Riddick, iar asteptarea a fost dificila. Finalul celei de-a doua parti din serie promitea foarte mult, asa ca eram mai mult decat curioasa in privinta celui de-al patrulea film (luand in considerare si The Chronicles of Riddick: Dark Fury din 2004).

Riddick reuneste trei forte, mereu prezente in proiectul acesta: Vin Diesel (care, probabil, va fi pe viata definit de acest rol), David Twohy (un regizor cu o idee foarte buna, pe care a monetizat-o fara sa o vanda – prea mult si pentru care compromisurile s-au dovedit fructuoase) si Graeme Revell (cel care s-a ocupat de coloana sonora).

Ce-am invatat din Riddick? Ca in tot filmul este vorba de putere.  Ideea asta nu a fost nicicand mai bine conturata ca acum in acest univers, sub cerul de un portocaliu saharian, pe o planeta pe jumatate sinistra, pe jumatate hilara, cu o flora dezolanta si o fauna (relativ) simpatica. Spre deosebire de celelalte filme, animalelor le este acordata mai multa atentie si sunt mai detaliat prezentate.

Riddick ne intoarce in mediul in care personajul principal are cele mai mari sanse sa castige. Dupa 5 ani in care s-a luptat cu si alaturi de oameni, il regasim pe Riddick intr-un desert plin de monstri care nu au incotro decat sa se lase cuceriti de forta bruta cu ochi argintii. Se pare ca decorul acesta ii prieste cel mai bine, pentru ca o data ajuns pe planeta fara nume, Riddick pur si simplu infloreste (unlike the planet).

Ce mi-a placut la film? Pai, greu de spus, pentru ca in afara de stilul lui Riddick – direct, usor amuzant-flegmatic-sarcastic, in cuvinte putine, n-a fost mai nimic. Filmul a fost o usoara dezamagire (sau poate anii de asteptare si The Chronicles of Riddick m-au facut sa sper la mai mult).

De multe ori, personajul principal e motivat in mod haotic, fara sens, sa faca niste chestii usor aberante. Filmul e impanzit cu replici de filme SF din anii ’80, plus o adunatura de replici presupus amuzante (de multe ori, exagerate) care te lovesc de niciunde si fara noima. Spectacolul vizual de care Twohy abuzeaza nu are nicio logica, ecranul e prea portocaliu in 99% din timp, iar alegerile pe care le fac personajele sunt ori prea seci, ori prea intense.

Trebuie sa recunosc ca actorii sunt dintre cei mai bine alesi. Il avem pe Karl Urban drept Vaako pentru vreo 5 secunde. O avem pe Katee Sackoff intr-un rol care (cred eu) ar fi meritat mai promovat, dar mereu in umbra unui personaj masculin oarecare. Jordi Mollà surprinde in mod placut in rolul unui personaj sadic si usor nebun, iar Matt Nable aduce echilibrul unei distributii putin spus speciale.

Rezultatul final este un film pe alocuri previzibil, pe alocuri campy, cu replici care se vor prea amuzante fara sa fie nevoie de asta (am avut de cateva ori senzatia ca regizorul s-a razgandit pe la jumatatea filmului si a vrut sa-l transforme in comedie proasta). Riddick merita vazut, totusi, de catre fanii seriei, pentru portiile de telenovela, comedie, drama, horror si SF dozate corect.

Fara sa fie un film prost, Riddick imi lasa o impresie ciudata, care nu poate fi definit concret. Si cred ca nu vreau s-o definesc, pentru ca gustul lasat dupa o seara la cinema cu Riddick este cel al unei bezele cu aroma de sunca.

Pelicula te face sa apreciezi toate “jucariile” lui Riddick – ochii, agilitatea, lipsa de morala in momentele potrivite, sarmul, cuvintele putine si bine alese, dexteritatea si rezistenta lui fizica. Cred ca acest ultim film ar fi fost potrivit pentru final, fara insinuarile unei continuari de la sfarsit. Ar fi fost un film potrivit in care Riddick vorbeste cel mai mult din toata seria, fara sa devina plictisitor sau enervant, un film in care personajul principal ramane acelasi supravietuitor egocentric, fara sa uite sa aprecieze oamenii la justa lor valoare. Ar fi fost finalul care i-ar fi facut cea mai mare cinste lui Riddick, dar am ramas cu apropouri pentru un al cincilea film…

PS: cuvinte care definesc ultima parte din Riddick? Putere, bruta, lameage, previzibil, funny, misogin, spectacol, campy.