Nightcrawler

Tehnic vorbind, Nightcrawler putea sa fie extraordinar. Povestea “pradatorului de noapte” (cum a fost tradus la noi, un pic neinspirat, as zice) este una care, in mod normal, ti-ar da fiori pe sira spinarii. Centrul filmului are ceva diabolic de visceral si crud in el, ratat cu deosebita gratie de prezenta lui Jake Gyllenhaal, care inca o data reuseste sa nu ma convinga – tot timpul filmului mi-am strofocat creierii sa-mi aduc aminte daca mi-a placut vreun film cu el si raspunsul a fost “nu” de fiecare data.

Revenind la partea tehnica, Dan Gilroy pare un domn inteligent, capabil, si povestea lui avea o tona de potential, in opinia mea. Potential pe care l-a pierdut din 3 motive: lungimea filmului, nevoia de a insista pe evidenta sociopatie a personajului sau si efectiv prezenta lui Jake Gyllenhaal. Acum, eu inteleg ca avea nevoie de un membru aparent functional al societatii, care sa te faca un pic uneasy in scaun, in timp ce arata perfect normal, dar mai degraba l-as fi vazut pe Frodo in rolul asta (cei care n-ati vazut Maniac, va rog, purcedeti la fapte, ca merita), pentru o si mai subtila dementa de buzunar.

Jake Gyllenhaal nu reuseste sa ma convinga in rolul lui Lou Bloom, si nevoia regizorului de a-l impinge excesiv in fata e deranjanta pe alocuri. Fara sa aiba prea multa substanta, Lou vrea sa insiste ca are si, desi beneficiaza de o privire hipnotizanta si un ritm robotic de a-si livra replicile, actorul nu pare foarte natural in rolul respectiv.

Spre deosebire de el, Rene Russo (sotia lui Dan Gilroy) e credibila intr-un rol care surprinde cu succes disperarea si lipsa de scrupule, in timp ce imbratiseaza o frica fara nume, iar Riz Ahmed e chiar interesant de urmarit in rolul internului/colaboratorului de serviciu. Bill Paxton, in ciuda experientei sale, reuseste un rol nememorabil, cu un grad de dificultate relativ scazut.

Mi-a placut foarte mult coloana sonora a filmului, cu muzica lui James Newton Howard, care se mula perfect pe cadrele lui Robert Elswit si, daca e s-o iau vizual, Nightcrawler este un tablou credibil in forma sa actuala. Atata doar ca insistenta lui Dan Gilroy pe un personaj sociopatic prin definitie il transforma pe acesta intr-o caricatura.

Am vrut sa cred ca Nightcrawler face parte dintr-o noua generatie de thrillere, care se axeaza pe un personaj multimensional, in ciuda actiunii consistente. Dan Gilroy le-a facut pe amandoua cam la jumatate, plusand cu muzica si cadre superbe, fara sa atinga aproape deloc asteptarile pe care le-am avut. In ciuda executiei subtiri, subiectul acesta va fi mereu la moda si finalul filmului (pe care, evident, nu vi-l dezvalui) ma face sa cred ca va urma o a doua parte. Oh, boy…

Nightcralwer apare in cinematografe incepand cu 5 decembrie. Multumesc RoImage si Cinema City Sun Plaza pentru invitatia la film.