Nebraska

Trebuie sa incep prin a va spune ca n-as fi vazut Nebraska daca n-ar fi fost nominalizat pentru premiile Oscar din 2014. Si nu am facut-o pentru ca urmaresc doar filme de Oscar (doamne fereste!), ci doar pentru ca, daca tot m-am apucat de scris despre filme, e important sa stiu de ce au criticii si avizatii in domeniu o anumita parere.

Doua lucruri am de spus – singurele doua care fac filmul sa stea in picioare: faptul ca e filmat alb-negru (lucrul asta face filmul sa para iconic, iar personajele sale par adevarate puncte de referinta) si faptul ca e o drama amuzanta (nu e o comedie dramatica, asa cum ar putea parea la prima vedere).

Daca de prima parte – cea tehnica, alb-negru, s-a ocupat un nene (pe numele lui Phedon Papamichael, nominalizat la randu-i la Oscar la sectiunea Best Cinematography), de a doua parte s-au ocupat actorii, care au fost superb de bine alesi in rolurile lor.

Bruce Dern, in rolul lui Woody Grant, este un actor cu foarte multe filme la activ, deja recompensat de autoritatile in domeniu, dar care reuseste sa domine Nebraska in fiecare scena cu atitudinea sa. Oricat m-as chinui sa explic farmecul sau grumpy si starea de constant bickering pe care mi-o induce, pur si simplu nu pot.

Will Forte intra perfect in opozitie cu Dern, asumandu-si rolul de fiu al lui Moody Grant (pun intended), dar cea mai superba reprezentatie din film ii apartine, fara indoiala, lui June Squibb (Kate Grant). Imi pare sincer rau ca nu s-au inventat cuvintele demne de a descrie senzatia dulce-amaruie pe care mi-a lasat-o actrita de cate ori si-a facut aparitia in peisaj, dar va garantez ca merita urmarita cu atentie, pentru ca Squibb e un munte de talent intr-o doamne in varsta si respectabila.

Nebraska surprinde un tablou comun – cel al vietii de familie cu bune si rele, o calatorie care dureaza o viata si care isi lasa amprenta pe toti cei implicati in acest drum lung si anevoios. Spectatorii sunt martor tacut la acest tablou stingher, fara putinta de a actiona sau modifica ceva la el, iar rezultatul final este ca Nebraska e doar un print screen din viata, o secunda furata si imortalizata pe un film. Fara pretentia de a fi artsy, Nebraska uimeste atat prin originalitate, cat si prin familiaritate, fara sa alunge privitorul.