Freaky Friday: Resident Evil: Afterlife

Poate cel mai putin spectaculos din serie din punct de vedere al povestii, Resident Evil: Afterlife vine sa se alature unei francize care nu are un scop bine determinat (altul decat incasarea banilor, of course) si, chiar daca rezultatul e destul de banal, fanii vor aprecia aceasta incercare de a ingloba subiectul jocurilor de la Capcom in peisajul hollywoodian.

Al patrulea film din serie o readuce pe Alice (Milla Jovovich) in forma maxima, la prima vedere, dar starea ei se degradeaza rapid si personajul parca imprumuta oboseala tipica a supereroului satul de a fi ultima sansa a tuturor. Despre Milla, numai de bine – sa speram ca numele ei va fi in continuare asociat cu actoria, desi eforturile din filmele Resident Evil nu ii fac cinste. Anyhoo, macar cursuri de autoaparare tot ar putea preda – cred ca a invatat skilluri utile din implicarea ei in aceasta franciza.

Alice out, Claire in – sau asa s-ar putea traduce proeminenta rolului pe care il are Ali Larter in Resident Evil: Afterlife. Mai punem la socoteala aparitia unui frate, convenient de bine plasat in imediata apropiere, iar Claire (Ali Larter) si Chris (Wentworth Miller) Redfield deja isi depasesc conditia de sidekick, avansand la standalone superheroes.

Pe langa ei, Albert Wesker (Shawn Roberts) e mereu prezent la datorie, gata sa incalceasca niste ate si sa confuzeze oameni, gata sa puna bete in roate si sa strice ploi pe frontul clonelor, dar si a armatei de zombi.

Luther West (Boris Kodje) este suficient de simpatic, atat artistic, cat si vizual, Bennett Sinclar (un Kim Coates care ii va infuria pe fanii serialului Sons of Anarchy) este foarte usor de uitat, iar K-Mart (Spencer Locke) isi face aparitia subit, dar inutil.

Daca din punct de vedere vizual, Resident Evil: Afterlife parea sa fi avut reteta perfecta – s-a folosit, totusi, la filmare acelasi tip de camera folosita in Avatar, din punct de vedere al integritatii plot-ului filmul are lacune severe. Golurile din subiect si lipsurile mai mult decat evidente, coroborate cu un joc actoricesc de o calitate indoielnica fac din Resident Evil: Afterlife un film mediocru, a carui incapacitate de a prinde si surprinde spectatorul devine ilara.

Filmul esueaza grav la capitolul fidelizare, caci fanii nu primesc decat efecte frumoase si o Milla exagerat de sexy, iar filmul nu aduce plus valoare francizei prin nimic.