Freaky Friday: Deliver Us from Evil

Eric Bana n-a fost nicicand garantia vreunei calitati superioare in materie de filme, dar numele lui Jerry Bruckheimer e, de obicei, un indicator foarte pentru cei care nu sunt hotarati in legatura cu un film, asa cum am fost si eu.

Deliver Us from Evil este genul acela de horror care imbina foarte bine suspansul cu povestile cu talc religios, fara a sari de anumite limite, pe care oamenii care nu adera la o anumita religie nu le pot trece, si pe langa elementele horror, suspans si religioase, efectele speciale, chiar daca subtirele, au un impact vizual destul de puternic.

Ce mi-a placut foarte mult la acest film este faptul ca se bazeaza intr-o foarte mare masura pe “raul” pur, simplu, cel neinfrumusetat de prea mult CGI, raul care poate fi explicat intr-o maniera simpla si rapida omului de rand.

Povestea se bazeaza pe povestea lui Ralph Sarchie, un nene care chiar a existat si care este interpretat, destul de ok, de catre un Eric Bana mai bine facut ca niciodata. Bine, Eric Bana intotdeauna a avut aerul asta semi-familist rebel, asa ca rolul sergentului degraba vazator si auzitor de demoni mi s-a parut ca i s-a potrivit destul de bine.

In ajutorul lui Sarchie (Eric Bana) m-a surprins un Joel McHale, pe care-l stiu drept avocatul super-smecher din Community, intr-un rol semi-dramatic, dar cu acelasi aer amuzant pe care-l stiu foarte bine. Olivia Munn, in rolul sotiei devotate, a fost la fel de banala ca intotdeauna, dar noroc cu Lulu Wilson, copilul care o interpreteaza pe fetita cuplului Sarchie, care a adus ceva viata intr-o familie destul de distanta.

Édgar Ramírez a completat un tablou destul de creepy, in rolul lui Mendoza, un preot spaniol plin de vicii si cu un trecut tulburat, iar Sean Harris si Olivia Horton au adus groaza pe ecran fara nicio jena.

Trebuie sa remarc faptul ca, in afara de vizualurile destul de macabre, in special machiajele lui Santino (Sean Harris) si al lui Jane (Olivia Horton), filmul a avut o coloana vertebrala solida prin asocierea cu The Doors. Toate referintele, toate hinturile si toate sunetele se legau, cumva, intr-un fel destul de natural, de piesele lui Jim Morrisson, si salbaticia care cuprindea filmul imediat cum se auzeau acordurile The Doors era fascinant de urmarit.

Pentru un film horror modern, Deliver Us from Evil pare sa fi descoperit o reteta care nu da gres – e impunator din punct de vedere vizual, muzica de pe fundal actioneaza ca un magnet asupra emotiei spectatorului, iar actorii care joaca in el sunt mai mult decat decenti. Totul culmineaza cu o poveste care e suficient de politically correct, cat sa nu deranjeze oamenii de culte diferite, dar care e suficient de credibila si realista (atat cat poate fi o poveste de genul acesta, bineinteles), fara sa aduca prea multe elemente SF in discutie.

Recunosc ca de multe ori nu stiam daca ma uit la The Exorcism of Emily Rose sau la The Conjuring, daca ma uit din nou la Sinister sau la o Stigmata mai dubioasa, daca Poltergeist e din nou pe val sau daca pur si simplu e o drama prea dramatica, dar per total filmul este foarte entertaining si, pana la urma, cam asta e tot ce vreau de la un film de groaza. Da, sunt cateva momente in care am sarit de pe scaun, dar m-am bucurat de ele la maximum, pentru ca n-am mai facut asta de mult.

Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.