Dear White People

Dear White People este filmul pe care l-am asteptat cu sufletul la gura aproape tot anul 2014, si cand in sfarsit am reusit sa-l vad, parca mi s-a luat o piatra de pe inima. Justin Simien, regizorul si scenaristul din spatele filmului, este, in opinia mea, un Spike Lee mai calculat si mai decent, care abordeaza probleme mereu actuale, cum ar fi cele care tin de rasa si sexualitate, integrare si apartenenta, cu o naturalete si o ingenuitate incredibil de sincere. Fara prea multa agresivitate, Simien reuseste sa se impuna subtil, dar sigur, in mijlocul cineastilor si cinefililor de pretutindeni.

Dear White People se bucura de o distributie tanara, dar talentata, care reuseste sa fie incisiva in situatii dure, si care reuseste sa emotioneaza atunci cand momentul o cere. Subiectul, in aparenta simplu, duce rapid la controverse pe tema skin color si devine stanjenitor pe masura ce trece timpul. Apreciez faptul ca Justin Simien a ales sa nu se fereasca si sa-si faca filmul cu sinceritatea si energia potrivita unui cineast tanar.

Fara a cadea in vreo extrema, fara a rata vreun defect sau a omite vreo calitate, personajele lui Dear White People sunt umane si realiste, palpabile pe tot parcursul filmului, cu vise si suferinte adevarate. In aparenta, o poveste despre rasa si acceptare, filmul se dezvaluie treptat in ochii spectatorului atent si rabdator si devine un spectacol demn de atentia noastra.

In afara de tinerii actori, care au reusit sa ma captiveze de la prima secunda, filmul are marele avantaj al unui ritm propriu, natural si fluent, care “curge” fara dificultate. Totul in Dear White People pare la locul lui, de la prezenta Tessei Thompson pana la cea a lui Tyler James Williams, de la curajul lui Justin Simien pana la rezultatul final, concretizat intr-un tot unitar credibil si rational, de la inceput pana la sfarsit.

Dear White People este o noua era in cinematografia moderna, una care sper sa nu fie manjita de orgolii de rasa, sau de orgolii de apartenenta sexuala. Filmul, cu toate defectele lui, e o satira inteligenta care poate fi vizionat macar o data, macar de curiozitate – va garantez ca nu veti regreta. Pana la urma, toti copiii Festivalului Sundance merita macar o vizionare, nu?