The Experiment

Prima oara cand am citit despre experimentul de la inchisoarea Stanford eram prin anul 3 de facultate si aveam vreo 50 de taburi deschise in Firefox, majoritatea fiind articole de pe Wikipedia si referintele de-acolo. Mi s-a parut foarte interesanta abordarea lui Philip Zimbardo si am tinut minte informatia peste ani si ani.

Recent, am reusit sa vizionez The Experiment, un film ce recreeaza ideea de baza a experimentul lui 1971, si inca de la primele scene mi-a captat atentia, pentru ca eram tare curioasa ce-o sa iasa din ecranizarea asta. Adrien Brody si Forest Whitaker au fost distribuiti in rolurile principale, cu o distributie extraordinara pe langa ei: Cam Gigandet, Clifton Collins, Jr. si Maggie Grace.

Travis (Adrien Brody) este un protestatar anti-razboi, pasnic, boem, mandru, plin de principii si scopuri nobile, care-si gaseste perechea non-violenta in Bay (Maggie Grace), de o frumuseste americana tipica.

Michael Barris (Forest Whitaker) e un nene plin de retineri si da impresia unei mari erori umane (seamana un pic cu rolul facut de Whitaker in The Air I Breathe), un nene care inca mai sta cu mama lui (care e o scorpie, evident) si care isi gaseste puterea in stropul de autoritate oferit de experiment.

Dr. Archaleta (Fisher Stevens) este initiatorul experimentului si imi place cum se asociaza figura sa bolnava si libidinoasa cu ideile pe care se bazeaza filmul. Chase (Cam Gigandet) este un om mic, ce se bucura de suferinta fizica a altora, Nix (Clifton Collins, Jr.) e un membru on the down low al unei gasti binecunoscute in inchisorile din SUA (Aryan Brotherhood), iar Benjy (Ethan Cohn) e grasunul simpatic cu care Nix si Travis impart celula.

The Experiment a fost lansat direct in format home video, desi dispunea de nume maricele, dar dupa vizionarea filmului parca iti pare rau ca nu a fost mai multa agitatie in jurul lui. Paul Scheuring s-a descurcat superb in regizarea unui film destul de dificil de implementat, Brody a trecut prin foarte multe stari si schimbari, iar Whitaker a reusit sa-mi starneasca mila, chiar daca nu asta ar fi fost sentimentul potrivit pentru un asemenea personaj. Rezultatul final al lui Paul Scheuring este o productie inchegata, cu rezolutie si sperante, cu motivatii bine explicate si cu transformari uluitoare. Din pacate, insa, creatia lui Scheuring nu ofera prea mult loc de creativitate, tinand cont de faptul ca este un remake al unei ecranizari al unui roman inspirat dintr-un experiment real, iar asta se resimte pe tot parcursul filmului.