Afternoon Delight

Cand Quentin Tarantino isi face lista anuala de must see movies of the year, trebuie macar ascultat, daca nu urmat cu religiozitate. Si cand Quentin Tarantino spune despre un film ce pare stupid si neinteresant ca e cel mai bun film al lui 2013, trebuie sa devii macar intrigat.

Afternoon Delight, efortul lui Jill Soloway, este ce as fi vrut sa fie Drinking Buddies, daca ar fi fost mai bun si daca s-ar fi tinut de promisiunea din trailer. Sau poate Drinking Buddies, daca s-ar fi cuplat cu maturitatea si umorul din Enough Said.

Filmul mi-a nascut niste senzatii ciudate pentru o comedioara presarata de momente dramatice. Jill Soloway a speculat perfect nevoia omului modern de intimitate si legaturi pline de inteles, iar modul in care a transpus asta in film este usor naiv, copilaresc, dar si foarte adevarat.

Partea cea mai buna, sau cea mai proasta, depinde cum o vezi, este realizarea subita a faptului ca in sufletul nostru toti avem ceva din dezechilibrul sufletesc al lui Rachel (Kathryn Hahn, o actrita subapreciata pe toate planurile, din punctul meu de vedere), toti avem momente de frustrare profunda, precum Jeff (un Josh Radnor neasteptat de matur), toti vrem libertatea si lipsa de inhibitii pe care le are McKenna (Juno Temple).

Pe masura ce il urmaream, intelegeam din ce in ce mai mult de ce Tarantino, un cineast care nu poate fi acuzat de realism, a gasit puterea si motivatia de a pune Afternoon Delight pe primul loc in lista filmelor lui 2013. Creatia lui Jill Soloway este candida si dureroasa, amuzanta, dar serioasa, reflecta cresteri interioare, fara a se lauda cu ele si singurul lucru de care ai nevoie, in afara de o pereche de ochi atenti, este o inima deschisa, lipsita de cinism si aere de superioritate.

Actorii sunt superb alesi, si nu pot sa nu remarc chimia extraordinara pe care Kathryn Hahn o are cu toata distributia. Mai ales cand apare in scenele cu Juno Temple si isi exprima atat de real uimirea si curiozitatea, nevoia de afectiune si eforturile pe care e dispusa sa le faca. Juno Temple este si ea unul din polii de atractie ai filmului, cu figura ei semi-inocenta si, in acelasi timp, foarte tentanta, iar Josh Radnor da viata unui personaj induiosator, cu toata plictiseala ce-l caracterizeaza.

Afternoon Delight – l-as recomanda in dupa amiezi de vara, alaturi de suflete calde, in zile in care soarele nu mai e suficient, sau in serile in care singuratatea pare ca e totul…