The Hobbit: The Desolation of Smaug

Cel de-al doilea film al trilogiei Hobbitului a fost intampinat pe meleagurile mioritice cu o serie de mistouri adresata traducerii si (ne)adaptarii titlului original din “desolation” in “dezolare”. Pe principiul vechi desavarsit de Caragiale, “fuculision”.

Trecand peste penibilul acestei situatii, multa lume a asteptat cu sufletul la gura (me included) aceasta a doua parte a trilogiei fantastice.

Daca primul film poate fi acuzat cu usurinta de lentoare, al doilea beneficiaza de ceva mai multa actiune. Well, a lot of it, actually. Lucrurile se precipita, apar aliati noi si dusmani vechi din toate colturile, aventura infloreste de-a dreptul si incep sa ii vad utilitatea lui Bilbo Baggins.

Aici o sa fac o scurta paranteza si o sa specific faptul ca, desi e un personaj drag mie, simpatic si placut, Bilbo Baggins parea destul de nelalocul sau in ceata dwarfilor si, uneori, parea chiar total nenecesar. Al doilea film i-a permis lui Martin Freeman sa straluceasca si sa foloseasca talentele de burglar ale personajului sau, incat sa-si dovedeasca utilitatea.

Ian McKellen a avut screen time usor redus, fata de cat sunt eu obisnuita sa-l vad, dar a fost nelipsit din momentele-cheie in care Gandalf the Grey trebuia sa ajute.

Richard Armitage (Thorin) si el mi s-a parut aproape invizibil, screen time-ul sau fiind redus, ca si in cazul lui Gandalf. Au fost marite, insa, rolurile celorlalti dwarfi, in special al lui Kili (jucat de Adam Turner), Balin (Ken Stott) si cel al lui Bofur (jucat de James Nesbitt).

Benedict Cumberbatch revine in rolul Necromancerului si in rolul lui Smaug, Orlando Bloom isi face aparitia in rolul unui Legolas indragostit, dar capabil sa-si calce pe mandrie si sa uite gelozia, Evangeline Lily este un elf de padure inventat de Peter Jackson si Fran Walsh (blocata intr-un banal triunghi amoros cu Kili si Legolas), Lee Pace este Thranduil, liderul elfilor din Mirkwood si tatal lui Legolas, iar Luke Evans este Bard the Bowman, un fel de dwarf mai inalt, cu sange regal in vene si un arcas foarte bun.

The Hobbit: The Desolation of Smaug e mai putin magic decat primul film, dar mai action-packed, pentru fanii filmelor alerte. Aventura nu mai e doar aventura, ci se transforma in pericol pe alocuri, si “dezolarea” asta lasa impresia ca lucrurile stau sa se precipite.

Intalnirea lui Bilbo cu Smaug este, fara exagerare, de proportii. Peter Jackson a pus in acea scena tot ce avea mai bun: suspans, poveste, joc actoricesc, decor, efecte, muzica si detaliu. Fie chiar si pentru acea scena, definitorie pentru film in sine, merita sa urmariti cele 161 de minute de The Hobbit: The Desolation of Smaug. Macar o data.