Daca e vreun actor de comedie pe care-l displac mai mult decat pe Adam Sandler, acela e cu siguranta Will Ferrell. Il mai iau in calcul si pe regizorul/actorul Jon Favreau, un alt antipatic permanent de-al meu, si deja stiu ca ma pregatesc de-o seara nasoala.
Ce bine e, insa, cand ma insel! Mi-o fi placand mie sa am dreptate, dar si mai mult imi place cand un film se dovedeste mai bun decat credeam initial, si fix asta e povestea cu Elf.
Cred ca Ferrell s-a nascut pentru rolul asta de om nelalocul lui, naiv si copilaros, iar povestea elfului e pe atat de magica, pe cat e de stupida. Si asta nu e un lucru neaparat rau!
Am ras ca niciodata, tinand cont de multele premise care-mi garantau timp pierdut si plictiseala maxima. Film de Craciun cu Ferrell si Favreau, si o Zooey Deschanel in perioada ei blonda si insipida – pai cum sa faci sa treaca mai repede o ora jumatate de enervare continua?
Pot sa spun ca am gresit si tare ma bucur ca am facut-o, caci ai de 10 ori mai multe sanse sa razi din suflet la Elf decat la celebrele comedii rasuflate, disponibile in ultimii 10 ani. Pe final, chiar m-am lasat cuprinsa de magia Craciunului si-am cantat odata cu personajele, in timp ce (sincer!) imi doream sa-l vad si eu pe Mos Craciun.
Povestea e previzibila, fara a deveni plictisitoare. Copilul abandonat, ajuns accidental pe taramuri magice, revine printre oameni ca sa-si regaseasca tatal, umpland in acelasi timp inimile celor pe care-i cunoaste cu bucurie si speranta. E o lectie frumoasa de Craciun, care-ti arata de ce este mai importanta familia decat banii, de ce e important sa crezi in miracole si care este farmecul pe care il aduce un simplu sarut.
Elf este despre magie, despre puterea de a crede in lucrurile care te fac sa te simti bine, sa te simti iubit. E amuzant si sincer si dezarmant, e pentru copii si adulti in aceeasi masura, si te va face sa razi din suflet, oricat de proasta ar fi ziua aceea pentru tine. Cred ca e deja un clasic, dar pentru mine Elf va deveni, incepand cu acest an, o traditie de Craciun.
- Rating: PG
- Genuri: Comedie, Familie, Fantastic, Romantic
- Data lansarii: 07/11/2003
- Durata: 97 min
- Regizor: Jon Favreau
- Actori: Bob Newhart, Edward Asner, James Caan, Mary Steenburgen, Peter Dinklage, Will Ferrell, Zooey Deschanel
- Producatori: Jon Berg, Shauna Robertson, Todd Komarnicki
- Scenarist: David Berenbaum
- Studio: Gold/Miller Productions, Guy Walks into a Bar Productions, Mosaic Media Group, New Line Cinema, Shawn Danielle Productions Ltd.





