The Water Diviner

Russell Crowe este un actor cu care nu prea m-am inteles, de-a lungul timpului. Expresia lui mi se pare cam aceeasi peste tot, insotita de o gravitate de multe ori nenecesara, si lipsa lui de flexibilitate ma cam scotea din sarite. Daca ar fi sa fiu sincera pana la capat, The Water Diviner nu ar fi fost pe lista mea de filme de vazut, daca n-as fi stiut ca domnul Crowe e si regizorul acestui film. M-am gandit ca poate la regie se descurca mai bine decat la actorie, si am zis “hai sa purcedem”.

Ca sa nu o lungesc inutil, mana lui regizorala nu m-a lasat rece. Russell Crowe este mediocru spre bun, intr-adevar, desi nu are o voce unica, un stil propriu si bine conturat. Ce a facut el din film pare mai degraba un colaj de lucruri care merg bine in orice situatie, si sa zicem ca sunt ok cu treaba asta. Decat sa experimenteze in directii aiurea, prefer ceva sigur, mai ales pentru genul asta de film. The Water Diviner este o drama istorica, fara prea multe floricele, cu un ritm incet si sigur, care te duce undeva cu aceeasi claritate de la inceput pana la final.

Crowe este Joshua Connor, un tip solid si pe care te poti baza, genul meu de om, as zice, si e foarte usor sa iti placa personajul lui. Joshua nu este un om care sa permita derapaje si care sa debordeze de creativitate, dar consecventa lui este simpatica si il face repede placut in ochiul spectatorului, asa ca mi se pare reusita maniera in care Russell Crowe a ales sa joace acest rol.

In antiteza cu el, doamna (domnisoara?!) Kurylenko este ca nuca-n perete. In rolul lui Ayshe, o femeie turca moderna, cu principii si educatie, Olga Kurylenko este fara sare si piper, dezorientata si indecisa, si nu-si pune deloc in valoare farmecul cu care ne-a obisnuit pana acum.

Restul actorilor reusesc sa “teasa” in jurul lui Joshua un grup inchegat de oameni puternici. Jay Courtney, in rolul lui Cecil Hilton, aduce un pic de speranta, mandrie, incapatanare si dezamagire. Cem Yılmaz, in rolul sergentului Jemal, aduce un pic de relaxare si buna dispozitie, iar Yılmaz Erdoğan, in rolul maiorului Hasan, aduce integritatea, demnitatea, inteligenta si sufletul intr-o altfel de ipostaza. Ryan Corr, drept Arthur Connor, aduce, fie si pentru putin timp, indarjirea si pocainta.

Mi-a placut foarte mult jocul de-a echilibrul pe care l-a avut filmul. The Water Diviner este cand linistit si seren, cand violent si galagios. Ai parte fie de apusuri superbe si culori magice, fie de scene sangeroase dintr-un razboi batran si obositor. The Water Diviner este, intr-un fel, un film despre razboi, dar mai curand l-as considera un film cu razboi. Filmul evoca o vreme in care oamenii isi faceau rau de frica si din lacomie, si arata o fata a umanitatii pe care o credem uitata, intr-un mod foarte sincer si direct. Trecerile de la momentele in care nu poti decat sa speri la momentele in care nu stii unde sa te ascunzi de frica sunt aproape perfecte, cu cateva exceptii (foarte putine la numar), si mi se pare ca prevestesc faptul ca in Russell Crowe este ceva mai profund decat actoria de suprafata pe care a practicat-o (si inca o mai practica).

The Water Diviner apare in cinematografe incepand cu 16 ianuarie. Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.