Under the Skin

Postat in Reviewuri de - august 06, 2014
Under the Skin

Asa cum am mai spus deja, eu si Scarlett Johansson avem o relatie ciudata. Cineva m-a intrebat ieri ce parere am despre Under the Skin, inca un film nou ce o are in prim plan pe Scarlett, si pentru ca nu-l vazusem, dar era pe lista mea, aseara m-am uitat la el.

Pot sa spun ca, atunci cand e plasata in centrul actiunii, Scarlett Johansson pateste ceva. E mai implicata, si pare un pic mai legata de subiect, desi ramane o idee deasupra tuturor, afisand un aer de ireala nedumerire. Nu e prima data cand aceasta expresie e singura care o guverneaza, dar parca o pierduse undeva pe la Ghost World, care este si va fi filmul meu preferat al ei.

Under the Skin are o neliniste ciudata, care te incalzeste si te raceste in acelasi timp. E un film consistent, bogat in metafore si hiperbole salbatice, iar suprarealismul care-l decoreaza nu e deloc subtil, ajungand la intensitati dureroase in 90% din timp.

Tot filmul este amplificat, in fiecare secunda traiesti senzatia ca ce simti nu e suficient, si ca inca mai e loc de sentimente, frici, ganduri, emotii, planuri, vise.

Scarlett Johansson, in rolul unei seducatoare fiinte de pe alta planeta, este magica, iar asta, venind din partea mea, nu e putin lucru. M-a vrajit chiar si pe mine, cu accentul ei, cu privirea usor inocenta si flamanda, cu teatralitatea cu care se implica in scenele pe care le domina cu o fluturare de gene, si cu perfectiunea sa imperfecta.

Under the Skin e un film care n-are nevoie de precizari. Personajele nu au nume bine definite, nici origini sau prezenturi foarte conturate. Filmul e ca o lentila ce-ti propune si-ti permite sa privesti din afara un act imposibil de definit in cuvinte umane, iar salbaticia si naturaletea lui stau in disponibilitatea povestii, actorilor si privitorilor de a se implica in ceva total necunoscut.

Impresioneaza cu adevarat scenele incredibil de naturale, sunetele extrem de familiare si brute, frigul ce razbate dincolo de ecrane si senzatiile tactile care te cuprind fara jena in timp ce urmaresti filmul.

Under the Skin este acel gen de SF care nu trebuie ratat, fie si pentru imagistica superba pe care o expune fara jena si complexe. Scarlett este infinit mai buna decat in Lucy, cu tot aerul indie pe care il are filmul, si reuseste sa transfigureze spectatori si emotii deopotriva, cu un calm ireprosabil si deranjant. Si nu pot sa ratez momentul de a remarca faptul ca Under the Skin si Eraserhead, desi diferite, trezesc similitudini, iar comparatia asta face cinste unui film care nu promitea mai mult decat o blonde bombshell (ma rog, e bruneta in film, but you get the point) dezbracata de inhibitii.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu