Cabin in the Woods

Pentru mine, orice film care poarta numele cuiva care a avut macar o mica legatura cu Buffy the Vampire Slayer e un must see. Joss Whedon in rol de producator si scenarist si Drew Goddard in rol de regizor gireaza pentru un alt fel de horror al noii decade in care ne aflam.

Se pare ca filmul s-a nascut din dorinta lui Goddard si Whedon de a reinvia slasher-ul clasic si pentru a satiriza torture porn-ul care abunda pe marile ecrane (incluzand aici remake-uri, sequel-uri si prequel-uri de proasta calitate).

Ca tot ceea ce poarta amprenta lui Joss Whedon, filmului nu-i lipseste structura. O minte ca a lui reuseste, prin nu-stiu-ce proces incalcit si pe care mi-as dori sa-l pot reproduce, sa stabileasca o structura pentru povestea din Cabin in the Woods, pe care nu numai ca o respecta, dar o si amplifica intr-o maniera care nu lasa filmul sa cada in banal sau sa plictiseasca.

Recunosc ca uneori ma mai sperii la filmele de groaza, dar niciunde nu e o spaima mai calculata decat in Cabin in the Woods. Totul e atat de bine analizat si atat de bine pus la punct, incat frica si suspansul vin in portii bine stabilite, care nu te lasa sa te relaxezi. Cu ajutorul numelor (oarecum) mari din distributie, filmul se achita foarte bine de partea de carisma si sex appeal, fara a deveni vulgar sau ieftin.

Rolurile sunt foarte bine determinate in film si nu e cale de abatare pentru personaje. Oricat s-ar vrea din exterior, nu exista salvare pentru nimeni si ideea de “master of puppets” vine doar ca sa apuci sa te sperii mai bine de viata pe care o traiesti deja.

Intr-un film in care se celebreaza, practic, lipsa controlului asupra propriei vieti, cel mai pregnant simti puterea regizorului, care isi pastreaza calmul si continua cu povestea, neclintit, de la inceput pana la sfarsit, indeplinindu-si rolul de dumnezeu fara ezitare.

Profetii antice, zombie, monstri de tot felul si laboratoare ultra-moderne dau culoare povestii din padure si senzatia ca nimeni nu are scapare e pregnanta pe toata durata filmului. Sa spun ca filmul se bazeaza pe emotie si mai ales pe frica ar fi o afirmatie modesta.

Cabin in the Woods este filmul in care se observa cel mai bine obsesia lui Joss Whedon pentru Final Girl, dar conceptul nu e la fel de dezvoltat ca in Buffy the Vampire Slayer. Semnele de rebeliune sunt inca acolo, personajul voluntar care se impune la final e si el prezent, asa ca imaginea lui Whedon de ultra-feminist este nestirbita, ba chiar potentata.

Cabin in the Woods este filmul horror potrivit pentru toata lumea. Declarat de multe ori drept unul dintre cele mai reprezentative filme ale genului slasher, pelicula se bucura de doza potrivita de groaza, umor si suspans care aduna la un loc iubitorii de horror clasic, dar si nou, fetele venite la o prima intalnire cu un baiat, mamele care vor sa le arate copiilor cat de “cool” sunt ele, nisele care ii reprezinta pe fanii lui Whedon, fanii lui Kranz, Acker si Lenk, dar si oamenii care ajung sa se uite intamplator la film.