World War Z

E greu de conceput un review pentru World War Z. Pentru un film atat de putin legat de opera-sursa, comparatiile sunt inevitabile si majoritatea cititorilor lui Max Brooks a plecat dezamagita de faptul ca filmul n-a atins cartea in niciun punct.

De fapt, fiind cunoscut faptul ca Hollywood adapteaza ce vrea si cum vrea, nici nu e de mirare ca s-a intamplat asa, iar dezamagirea este doar pentru naivii care au crezut ca geniul lui Brooks poate fi tranpus in 2 ore de Brad Pitt alergand prin lume, undeva la limita imposibilului.

Caci da, asta se intampla, intr-un fel de cursa pe repede-inainte, Brad Pitt se misca prin toate colturile lumii cautand inceputul si gasind sfarsitul, in timp ce-l concureaza grav pe Ethan Hunt (Mission: Impossible).

Pot sa accept cumva, destul de greu, faptul ca Brad Pitt este, se pare, cea mai importanta fosta-resursa a ONU si faptul ca ii sunt tolerate iesirile de familist extrem (care, cred eu, i se trag din viata reala alaturi de Angelina Jolie). Pot sa accept faptul ca a plecat cu un virologist nepregatit, si faptul ca ajunge in timp record din Coreea de Sud in Israel, si faptul ca e extrem de receptiv intr-un mediu zgomotos din o mie de puncte de vedere. Pot sa accept si faptul ca ia decizii de moment care sunt, ce sa vezi!, salvatoare de vieti (fie ele si doar 2 la numar). Pot sa accept chiar si faptul ca e suficient de persuasiv incat sa ajunga unde vrea si are nevoie, in functie de necesitati. Ce mi-e foarte greu sa diger e faptul ca le da clasa unor cercetatori de la World Health Organization, in conditiile in care el are doar o oarecare experienta de teren (vezi amputarea ad hoc de pe taram israelian). Pot sa inteleg faptul ca e o persoana receptiva si creativa, dar mi-e destul de greu sa accept ca e prima persoana care s-a gandit la solutia pe care a propus-o.

Filmul nu e prost, nici pe departe. E un film alert, care nu abuzeaza de efecte speciale. Nu e gore-ish, nu e extra-violent cum e, spre exemplu, Resident Evil. Am avut de cateva ori senzatia ca se misca mult prea repede si senzatia ca lui Gerry Lane i se acorda mult prea multa importanta. Mi-ar fi placut sa vad personajul interpretat de Daniella Kertesz (Segen) dezvoltat, macar un pic. Pentru cineva care l-a insotit pe Lane din Israel pana in Tara Galilor cred ca ar fi meritat un pic de poveste.

Karin Lane, interpretata apatic de catre Mireille Enos, intregeste cercul parintilor inutili in care-i regasim pe mama lui Katniss Everdeen si tatal Bellei Swan. Tot ce s-a spus vreodata despre femeile clingy s-a adunat in acest personaj anost si fara culoare, al carei singura definitie poate fi debusolarea totala.

Muzical vorbind, nu se remarca aproape deloc filmul. Am recunoscut aceleasi sunete alarmante din Cloverfield si The Darkest Hour, fara a insufla importanta momentului, cum au reusit celelalte doua filme inaintea lui World War Z.

Contrar minusurilor, World War Z e un film bine facut. E o productie grandioasa, cu buget nelimitat si asta se vede. Povestea se misca repede, asa cum te-ai astepta intr-un univers in contratimp. Brad Pitt nu joaca prost, dar nici exceptional. Tinand cont ca e, de fapt, un personaj unidimensional, nici nu poti avea pretentii. De fapt, asta e marea buba a filmului. Personajele sunt seci si slab dezvoltate, nelasandu-ti timp sa te “legi” de ele si sa-ti para rau pentru ce li se intampla. Fanii cartii ar putea argumenta si imprumutul titlului din motive de marketing drept temei pentru afirmatia ca World War Z e un film slab, caci altceva din roman nu se regaseste in pelicula.

Mi-a placut foarte mult optimismul final. Imi doream de mult un film cu zombie care sa aduca si un leac, iar World War Z s-a achitat de aceasta datorie foarte frumos, fara a termina intr-o nota mult prea optimista si fara a contrasta prea mult cu tonul general al filmului.