The Mortal Instruments: City of Bones

Am un soft spot pentru chestii cheesy si deloc slefuite, asa ca trailerul de la The Mortal Instruments: City of Bones m-a lasat cu gura cascata cu promisiunea de a vedea filmul imediat cum apare pe marile ecrane. Promisiunea s-a vazut nevoita sa mai astepte, dar cu un pic de rabdare, am recuperat si am ajuns pana in punctul in care m-am asezat pe cea mai comoda canapea din dotare si am urmarit filmul.

Recunosc, sunt un amestec ciudat de gusturi si Young Adult se iteste uneori intr-o lista lunga de guilty pleasures. La categoria asta intra si primul film din seria The Mortal Instruments.

Ca orice Young Adult ce se respecta, The Mortal Instruments: City of Bones e plin de oameni frumosi. Lily Collins e divina, prezenta lui Jonathan Rhys Meyers e neasteptata, dar bine venita, Lena Headey arata superb, ca de obicei, Jamie Campbell Bower este diamond in the rough, superb si taciturn (cum altfel?), iar Robert Sheehan m-a suprins cu o maturitate neprevazuta, la care nu m-am asteptat cand urmaream Misfits.

Genul previzibil din care face parte The Mortal Instruments: City of Bones iti da de ghicit povestea: supranatural, teenage love (sau, mai bine zis, burning loins), societati secrete, niste telenovele cu tatal rau si fiica indecisa, a little bit of friendzone, a little bit of drama si something-something cu gay people.

Filmul nu este o capodopera, dar este distractiv. Nu se ia prea in serios, dar nici nu pare ca vrea sa-si bata joc de o potentiala franciza foarte banoasa. Jocul tinerilor actori este echilibrat, fara emotii exagerate si fara platitudini, iar Headey si Meyers sunt carismatici, ca de obicei, reusind sa fure atentia spectatorilor.

Nu tin mare lucru minte din muzica din film, insa stiu ca ecranul e, pe alocuri, prea negru. Totul se scalda intr-o bezna oribila si deranjanta, e si obositor sa privesti scenele de lupta daca sunt mai mult de 2 persoane in ele. Hint: de obicei, sunt mai mult de 2 persoane in ele, de obicei.

CGI-ul domina filmul, fara a fi deranjant, iar creaturile fantastice nu sunt chiar atat de fantastice precum ai spera. Pot spune ca, la un moment dat, filmul pare o organizatie ce militeaza pro-tatuaje, dat fiind faptul ca toti oamenii frumosi din el sunt, practic, imbracati in ele. Mai adaug si hainele de o evidenta inspiratie gotica si pot sa presupun ca multa lume va asocia prost The Mortal Instruments: City of Bones cu o miscare satanista sau ceva pe-acolo. Nu stiu cat de utila este asocierea respectiva, sau daca asta era de fapt ideea, dar e o cale cunoscuta si probabil ca s-a mers pe familiaritate pentru a atrage adepti.

The Mortal Instruments: City of Bones nu e un film prost, e usor de urmarit, binele e definit concret, la fel si raul. Nu are griuri de o moralitate indoielnica si nici dedesubturi filosofice. E tras de par, ca orice film fantasy, fara a te face sa vrei sa dezvolti mai departe tema din el, dar si fara a te deranja si solicita prea mult. E un film de dupa amiaza, cu actori cel putin acceptabili, iar estetic vorbind, e superb. Efectele sunt o idee prea intunecate, dar e o chestie ce poate fi usor depasita. Cliseele sunt multe, dar pentru cei ce nu vor clisee, Hollywwod nu are o grila de programe intocmai pe gustul lor. Chiar si asa, The Mortal Instruments: City of Bones este un film de bifat, pentru ca are calitatea cea mai importanta a cinematografiei: te deconecteaza si te relaxeaza.