Garden State

Recunosc, sunt fascinata de filmele cult, pentru ca mi se pare uneori imposibil sa atingi acest statut fara nume mari in distributie sau productie. Nu ca Zach Braff n-ar fi fost un nume mare, dar meseria lui principala parea cea de bufon, asa ca Garden State putea sa fie si un esec, nu?

Garden State a atins, se pare, un statut de film cult, dar eu una nu prea am inteles de ce. Mi-a dat senzatia de poor man’s Forrest Gump, povestea e un pic cam tras de par, iar prezenta lui Braff si a lui Natalie Portman n-a reusit sa trezeasca filmul.

Poate ca acest film este Silver Linings Playbook al anului 2004, fara farmecul celui din urma. Cel mai bun lucru la Garden State e ca ploua in continuu, Zach Braff o plimba pe Natalie Portman cu o motocicleta cu atas si ca muzica e buna. In rest, nu e nimic memorabil si, sincer, regret sa spun asta.

Garden State pare un film semi-pretentios, oarecum arogant si in mod sigur neeee… stiti voi ce, care nu-si merita superioritatea asumata. Nu spun ca e neaparat pierdere de vreme, dar Zach Braff ar trebui sa ramana la ce stie el cel mai bine – stie sa fie amuzant intr-un serial expirat si sa-si duca rolul in afara ecranului.

Din pacate, Andrew Largeman (Braff) este un tip prea profund, iar profunzimea asta l-a confuzat chiar si pe creatorul sau. De aceea, la inceputul filmului Zach Braff nu reuseste sa transmita nimic, misterul fiind inutil folosit in primele scene, iar cand reuseste sa transmita ceva, iti dai seama ca partea asta “thrilling” nu avea niciun sens.

Natalie Portman pare sa sufere de early case of manic pixie dream girl, si desi in majoritatea scenelor este adorabila, rolul nu e unul memorabil. Se mai intampla, nu? Din fericire, ca un fel de prelungire a lui Sam, Portman apare in rolul lui Jane in Closer un pic mai definita, mai voluntara si mai matura.

Garden State e de vazut cand ploua. Cand totul merge prost si nici o solutie din public nu va face cu ochiul. E pentru oameni care cred ca stiu ce e depresia si pentru oameni care vor sa scape de ea. If anything else fails, muzica din el e un motiv bun de vizionare. Garden State pare vocea unei generatii, pierduta, confuza si speriata, iar Andrew Largeman reuseste sa ne descrie foarte bine.