Freaky Friday: Darkroom

Darkroom vine cu niste nume in credits pe care, din greseala sau voit, le-am mai vazut si in alte filme. Pe Kaylee DeFer o stiu din Gossip Girl (din greseala), iar pe Elisabeth Röhm o stiu din Angel (voit – Joss Whedon fan here!). Femei intr-un film horror egal love, plus trailerul sugera destul anxietate si suspans, asa ca am ales filmul pentru o seara calma, in speranta ca ma voi speria.

Am mai facut eu greseli in viata, dar ca Darkroom n-a fost niciuna. Daca as vrea sa povestesc cuiva plotul filmului, ar fi dificil tare, pentru ca… Nu imi amintesc nimic.

Stiu ca DeFer arata bine, ca de obicei. Ca are aceeasi voce enervanta, ca de obicei. Si ca joaca la fel de prost, ca intotdeauna.

Stiu ca Röhm e imbatranita prematur. Ca pare sa joace fara niciun chef. Si ca, mai ales, nu mai stie sa joace.

In rest, Darkroom e un mister total, pentru ca nu reuseste sa iti capteze atentia deloc. Teoretic, e un thriller, practic, e o mare plictiseala. Cele 80 de minute sunt suficiente incat sa nu para ca ai pierdut timpul prea mult cu filmul, si sunt suficient de placute estetic incat sa nu regreti deciziile de casting.

Groaza si teroarea, insa, sunt total absente, si la fel e si cu elementul de suspans. Introducerea personajului principal, Michelle (Kaylee DeFer), e facuta stangaci si repezit, iar rezultatul final e ca nu te atasezi de personaj, nu il intelegi si nu vrei sa “castige”. Pe de alta parte, “talentul” lui DeFer e limitat doar la datoria de a fi placuta ochiului, pentru ca nu reuseste sa livreze nicio replica memorabila (vina scenaristului) sau convingatoare (vina ei).

Rachel (Elisabeth Röhm) e… Prin peisaj, dar cam atat. Daca DeFer e tipica in rolul ei de final girl, Röhm nu pare foarte la locul ei in acest tablou, si rezultatul final e unul usor instabil si awkward.

Darkroom nu vine nici cu o poveste inedita, nici cu un scenariu foarte bine construit, si nici cu talent actoricesc de inalta calitate. Eu recunosc ca singurul motiv pentru care m-am uitat la el a fost pentru ca parea un film so bad that it’s good, si ma gandeam ca am de ce sa rad. Partea proasta e ca filmul e atat de prost, incat e enervant de prost, si nici macar loc de amuzament nu ramane la finalul celor 80 de minute de tortura plicticoasa.