Filth

Pentru ca nu putem avea suficiente filme cu si despre hedonisti, Jon S. Baird s-a gandit sa se inspire dintr-un roman de (cum altfel?!) Irvine Welsh (Trainspotting, anyone?) pentru o pelicula ce-l are in rolul principal pe James McAvoy drept (cum altfel?!) un hedonist de meserie.

Bine, de fapt Bruce Robertson (James McAvoy) e un detectiv ce incearca sa promoveze in randurile politiei din Edinburgh, iar firea sa manipulatoare, precum si abilitatea sa de a “inscena” anumite situatii si de a se adapta la altele, mai putin favorabile lui, par sa ajute la obtinerea mult doritei promovari.

In afara serviciului, domnul detectiv se deda la tot felul de jocuri si joculete cu o tenta sexuala mai mult, dar mai ales, mai putin cuminte, ce implica un lung sir de femei de moravuri indoielnice.

Domnul detectiv este, de asemenea, bantuit de o serie de halucinatii, izvorate dintr-o adanca suferinta de natura psihica, ale carei inceputuri sunt dezvaluite pe la sfarsitul filmului, asa cum sta bine unei pelicule pline de suspans.

Partea cea mai grozava a filmului este maniera in care James McAvoy alege sa joace un rol atat de diferit fata de ceea ce te astepti sa portretizeze. Figura lui de baiat cuminte, numai bun de dus la mama acasa, se schimba total sub o barba roscata si un comportament distructiv, iar actorul demonstreaza inca o data larga paleta de emotii pe care este capabil sa le interpreteze.

Cu un slogan care devine rapid imnul tuturor baietilor rai din cartier, Bruce Robertson ar fi avut sansa de a deveni noul Tyler Durden, daca James McAvoy ar fi avut un piiiiiiic mai mult star power in loc de talent. But anyway,

Same rules apply.

Si filmul nu e cu nimic mai rau decat Fight Club. In fact, it’s just Fight Club for smarter, tormented people.