#TBT: Being John Malkovich

Cu greu mai poti gasi un actor atat de capabil si de usor de transvazat in personalitati diverse precum John Malkovich. Si cu greu mai gasesti o opera de un suprarealism fantastic in zilele noastre, asa ca Being John Malkovich este solutia perfecta pentru cei in cautare de senzatii tari sub egida hollywoodiana, fara a se incadra in tiparele care aduc bani.

In rolul principal este vesnicul iubit al adolescentelor, domnul John Cusack, care se descurca fenomenal de bine in rolul lui Craig Schwartz, un papusar dezamagit si daramat de viata. Craig are, pentru zilele lui negre, o sotie cel putin ciudata. Lotte Schwartz (o Cameron Diaz neasteptat de naturala si perfecta in rolul acesta ciudat) penduleaza la extreme, nimic din ce face nu e echilibrat, nimic din ce i se intampla nu este ceea ce ar trebui sa se intample.

Combinatia de talent Cusack – Diaz este neasteptata pentru oamenii obisnuiti, pentru ca “ecosistemul” care este relatia celor doi infloreste in bizareria lui si isi trage seva din defectele partilor care il alcatuiesc.

Pe de alta parte, Maxine Lund (Catherine Keener), noua colega a lui Craig, care pentru mine nu inseamna mare lucru, dar careia pot ii apreciez influenta asupra personajului lui John Cusack, aduce un ceva atat de nou si de uimitor in toata dinamica relatiei dintre Craig si Lotte, incat reuseste sa schimbe idei preconcepute prin amplasarea personajului in pozitii destul de ingrate, spectaculoase si fructuoase.

John Malkovich, pe de alta parte, fara a uita vreo secunda de grandoarea ce il caracterizeaza, accepta joaca asta de-a chirias si proprietar si interactiunile pe care le are, rand pe rand, cu Craig, Maxine si Lotte sunt cel putin bizare.

Modul prin care marele actor se lasa substituit este oarecum amuzant, dar daca incerci o paralela cu, sa zicem, The Truman Show la nivel molecular, spiritual sau conceptual, tot pasajul acesta de inchirieri de persoana devin brusc deranjante. Faptul ca deranjamentele astea nu se extind si nu vin cu noi concepte filosofice se datoreaza exclusiv capacitatii lui John Malkovich de a fi un cameleon spectaculos.

Meritul unui film extraordinar nu se poate explica doar prin aportul de talent adus de niste staruri cu o chimie fantastica. Incercarea de a explica filmul devine futila, pentru ca fiecare din noi adapteaza povestea si o trece prin filtrul personal. Aici este doar vina lui Charlie Kaufman, care a livrat un scenariu pe cat de original, pe atat de dificil de patruns, dar si vina lui Spike Jonze, cu ale sale lentile unice prin care ne arata lucruri.

Colaborarea fructuoasa dintre un scenarist cu o capacitate creativa mult peste media Hollywood-ului si un regizor care nu duce lipsa de curaj, opinii si ambitie aduce in fata publicului un film care nu poate fi descris cu usurinta nici de critici, nici de spectatori. Adaptabilitatea atat de mare a lui Being John Malkovich se datoreaza, probabil, faptului ca fiecare dintre noi este in momentul de fata in mintea lui Malkovich.