Animated Saturday: Epic

De mult nu am mai urmarit o animatie cu placere, asa ca atunci cand am vazut trailerul pentru Epic, din greseala, la cinema, si am auzit ce rula pe fundal (Snow Patrol – The Lightning Strike), am zis ca asta e filmul pe care o sa-l vad.

Mi-am amintit de el din greseala, dar am zis totusi ca povestea nonconformista cu Leafmen e suficient de interesanta incat sa merite o sansa. Sa nu uitam arsenalul de vedete, practic invizibile, care trebuie sa munceasca foarte mult ca sa te convinga de calitatile lor actoricesti. Si, la fel, sa nu-l uitam pe regizorul Chris Wedge, omul care si-a facut de cap cu Ice Age. Practic, totul striga “succes”, asa ca am purces la vizionat.

Animatia e una care merita atentie. Amanda Seyfried e de nerecunoscut si-mi place transformarea ei in adolescenta nerdy. Mi-a placut ca e atat de bine imersata in rol, incat de multe ori uitam ca aveam de-a face cu una dintre cele mai sexy actrite din noul val, iar asta e un lucru bun.

Dimpotriva, pentru Beyonce mi se pare ca au desenat personajul in asa fel incat sa fie dupa chipul si asemanarea ei, iar asta e un mare minus. Mi-ar fi placut mai multa creativitate pentru Queen Tara, creativitate pe care nu am primit-o. Ah, si-mi mentin parerea. Beyonce can’t act sau, cel putin, pe mine nu m-a convins.

Jason Sudeikis e si el pe-acolo, ca multi altii. Nu l-as fi recunoscut daca nu l-as fi vazut in credits. Hutcherson e la fel de plat si boring ca in The Hunger Games, fara ca acest lucru sa fie neaparat rau. E un personaj suficient de amuzant cat sa fie suportabil, desi, in locul lui MK (Seyfried), nu m-as fi incurcat cu un asemenea coate-goale.

In schimb, cea mai mare dezamagire este Christoph Waltz. Incep sa ma intreb cum a castigat el 2 premii Oscar, dar pe de alta parte, nici nu-s curioasa. Mi se pare (din nou!) ca, de fapt, se joaca pe sine, si ca are norocul de a-si alege sau de a fi selectionat pentru chestii care pentru el sunt banale si usoare.

Cea mai mare surpzia: Colin Farrell. Aici nu stiu daca as putea spune ca e chiar surpriza, dar nici asteptat nu a fost. Nu sunt un fan de-al lui, si cele cateva filme vazute cu el mi-au lasat jumatate un gust amar (Alexander – enough said) si cealalta jumatate o spranceana ridicata (In Bruges, Seven Psychopats). Cu Epic vad ca se ridica numarul de roluri bune, iar cele rele chiar nu mai conteaza.

Filmul e potrivit pentru orice varsta, desi as inclina sa-l recomand mai mult adultilor, care ar suprinde tot felul de subtilitati si trimiteri morale in el. Actiunea nu e multa, comedia nu lipseste, fara sa devina agasata, totul e asezonat cu o drama in cantitati (si mai ales calitati) normale, asa ca oricine poate sa vada Epic fara sa fie prea solicitat, dar si fara a iesi de-acolo cu senzatia ca ceva lipseste. Cele 102 minute sunt suficiente pentru a invata lectii si a trage concluzii, dar si pentru relaxare si bonding time cu copilul, daca pentru asta vrei sa-l vezi.